16 ianuarie 2013

Tudor Arghezi despre Eminescu


“A vorbi de poet este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta … Nu poate sa ajunga vorba pana la el, fara sa-i supere tacerea. Numai graiul coardelor ar putea sa povesteasca pe harpa si sa legene din departare delicata lui singurateca slava. In toate veciile vizitate de atletii si biciclistii filozofiei, el are vecia lui deosebita, inchisa. Trebuie vorbit pe soptite … Intr-un fel, Eminescu e sfantul preacurat al ghiersului romanesc. Din tumultul dramatic al vietii lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastra depasita, dimensiunile lui trec peste noi, sus si peste vazduhuri. Fiind foarte roman, Eminescu e universal.  Asta o stie oricine citeste: cu parere de rau ca lacatul limbilor nu poate sa fie descuiat cu cheile straine. S-au facut multe incercari, onest didactice, de transpunere a poetului, unele poate, se spune, mai izbutite; dar Eminescu nu este el decat in romaneste. Daca se poate traduce o proza, o povestire, un roman, unde literatura se margineste, aproape fizic, la tablouri, la personaje si la conture, dominata de miscarea si succesiunea cinematica, poezia nu poate sa fie talmacita, ea poate fi numai apropiata. Poezia apartine limbii mai mult decat proza, sufletului secret al limbii: jocul de irizari din interiorul ei face vocabularele neputincioase. Eminescu nu poate fi tradus nici in romaneste … Dovada si incercarea de fata. Competinta eterului e limitata si ea nu ar vrea sa semene cu nimic ordonat si pedagogic. E vorba de un Eminescu zarit in dezordine si razlet, dupa o calatorie prin peisajele lui facuta in zigzag si fara Cicerone. Muntele incepe de jur imprejur si nu are poteci. Unde nu te poti urca te uiti si te multumesti cu cateva imagini vaporoase. Daca as ravni sa agat de constelatia lui Eminescu o lumina ar fi o neinchipuita indrazneala. Constelatia fuge mereu, se departeaza. Cine ar putea sa o ajunga? …”

Niciun comentariu: