25 martie 2013

BunaVestire


Buna Vestire (sau Blagovestenia, cum se mai numeste in popor, cu vechiul termen slavonesc) e o sarbatoare cu data fixa (25 martie), de la care incepe sa curga perioada de 9 luni - pana la Craciun - cat Maria L-a purtat in pantece pe Iisus. 
Fecioara din Nazaret, crescuta in Templu pana la 15 ani si apoi data in tutela dreptului Iosif (caci parintii ei murisera intre timp), a fost aleasa de Dumnezeu si a primit instiintare prin Arhanghelul Gavriil: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har! Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei... Si iata, vei lua in pantece si vei naste fiu, si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema...” (Luca 1, 28-32). 
Iar Fecioara, cutremurandu-se in sufletul ei, s-a smerit voii lui Dumnezeu, zicand: "Iata roaba Domnului! Fie mie dupa cuvantul tau!" (Luca 1, 38). 
Si Arhanghelul l-a vestit in vis si pe Iosif (tutorele si logodnicul Mariei, care nu se atinsese de ea, ci o avea doar in grija) de zamislirea si nasterea cea minunata: "Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant...” (Matei 1, 20).

Niciun comentariu: