16 martie 2013

Miting anti încătușare - protestul libertății - manifest anti-cip


Ieri, 14.03. la Palatul Parlamentului, a avut loc un protest împotriva actelor electronice, (miting anti-cip) la care au participat aproximativ 1000 de persoane printre care numeroși călugări.

Am ajuns pe la orele 12:00, ora de începere a protestului, în parcul Izvor, locul unde se striga ”Nu vrem cip” ,”România stat polițienesc” și multe alte sloganuri anti-control total.
În fața Parlamentului se aflau în jur de 600- 800 de persoane, de toate vărstele, femei și bărbați, enoriași și călugări, membrii ai unor asociații sau simplii cetațeni, ziariști, reporteri sau jandarmi - fie în uniformă fie în civil.

Participanții la miting au fluturat necontenit tricolorul românesc, au intonat ”Deșteaptă-te Române!” afișându-și permanent nemulțumirea față de introducerea actelor biometrice, prin numeroase pancarte și mesaje dar și scandări, cu un impact vocal destul de slab.Deși cei prezenți aparțineau unor grupuri sociale diferite, cu toții s-au unit (în afara jandarmilor :) ) pentru a susține aceeiasi cauză : ”Spuneți NU actelor cu cip”.

În jurul orei 14:00 la protest și-au făcut apariția și un grup de aproximativ 15 persoane purtând steaguri ale Mișcării Legionare și tricolore.Aceștia s-au postat undeva în spatele protestatarilor susținând cauza, dar imediat au fost somați de către anumite persoane (cu atribuții organizatorice) să renunțe la însemnele legionare  ”Aici suntem din diverse partide politice, organizatii, ong-uri, mânăstiri și am renunțat toți la însemnele particulare afisând doar steagul tricolor...așa am convenit cu jandarmeria” le-au explicat aceștia persoanelor din grup, care până la urmă au renunțat la a mai protesta, retrăgându-se în spatele gardurilor jandarmeriei.

În acel moment, în zona rezervată protestatarilor se aflau circa 1000 de persoane.
Cam atât am putut observa notabil în cele 3 ore pe care le-am petrecut joi, 14.03 1012, în parcul Izvor din București.
Menționez că am participat și la primul protest de gen, împotriva actelor electronice de acum 4 ani observând un număr aproximativ egal cu cel de ieri.
Pe de altă parte atât acum 4 ani, cât și anul acesta am întălnit, pe lângă oameni demni de tot respectul și persoane care nu cunoșteau motivul pentru care se protesetează, or oameni care trăiesc în urmă cu 100 de ani sau mai mult,înapoiați mintal, etc. Din păcate opinia publică, ( adică cei care trebuiau să fie prezenți, la acest protest, și nu numai la ăsta) induși în eroare de majoritatea cadrelor transmise de televiziuni au rămas cu impresia că la acest miting au participat ”babele, călugării nebuni singuratici, cei cu frică de evoluție etc;   regretabil.
Sper, ca pe viitor, tot mai mulți români vor conștientiza că le sunt îngrădite treptat drepturile, libertatea, și că se încearcă necontenit reducerea (involuția) speciei umane.













Idei Românești
sursa foto: Scen Cultultra

2 comentarii:

Anonim spunea...

Mi se pare mie sau Noua Dreapta a fost destul de "prezenta" la acest miting? :) Nu de alta dar sincer ideologia acestei formatiuni nu este departe de totalitarism...Asa ca ma mir cum "hotii striga "hotii""

Anonim spunea...

Hmm da scuze nu am citit tot articolul...Oricum, daca e sa o luam pe teoria conspiratiei, nici nu mai stii care e conspiratia. Faptul ca unii vor sa ne inrobeasca, sau faptul ca altii incearca sa ne convinga ca unii vor sa ne inrobeasca. Totul circula pe internet, internetul e liber, fiecare poate scrie orice balarie doreste. Depinde doar de numarul celor care cred acea balarie, si de numarul celor care se opun acelei balarii. Conspiratia cred ca de fapt consta fix in aceasta derutare a populatiei, care nu mai stie ce este adevarat si ce nu. Si aici va rog sa nu incepeti cu chestii religioase, cu abureli de genul ca in Biblie nu scrie nu stiu ce, sau ca scrie nu stiu ce. Religia insasi este cea mai mare conspiratie. Este o MARE DIFERENTA intre RELIGIE si CREDINTA. Credinta este a fiecaruia, o simti in interiorul tau sau nu, in timp ce religia este doar un instrument de manipulare a maselor. Iar Bibilia a fost scrisa de oameni, care au interpretat in scopuri strict personale (sau ale unor grupuri de persoane)anumite intamplari.