13 iunie 2013

Înălțarea Domnului

Hristos S-a inaltat la cer, la 40 de zile dupa Inviere de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.
Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.


Inaltarea Domnului - deplina indumnezeire a firii umane asumate

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh. 
Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.
Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.


Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.



text: crestinortodox.ro

Niciun comentariu: