3 noiembrie 2013

Idei Româneşti readuce la lumină un articol scris de Ovidiu Maieru în anul 1968, despre Aurul Daciei, pentru revista Magazin Istoric.

Aurul Daciei
Ovidiu Maieru

În  "Columna lui Traian", academicianul Constantin Daicoviciu şi Hadrian Daicoviciu arată că greutatea aurului şi argintului capturate de la Daci de către armatele romane ale lui Traian ar fi fost de aproximativ 165 tone de aur şi 331 tone de argint, cifre stabilite, prin anumite calcule, de către francezul Jerome Carcopino, care mai spunea că după anul 106 situaţia financiară a Romei s-a redresat pentru un timp datorită acestei bogate prăzi. După cum se ştie, scriitorul bizantin din veacul al VII - lea, Johannes Lydos, indicase însă cifre mult mai importante, stabilite pe baza lucrărilor lui Criton ( Getica).
Stabilirea valorii tezaurului dacilor din vremea lui Decebal, în special la aur, pare însă discutabilă şi necorespunzătoare marilor resurse de care dispunea Dacia la acea vreme.Problema merită deci unele noi argumentări.
În ce priveşte argintul (331 de tone), se pare că această cifră ar putea fi mai apropiată de realitate. Profesorul J. Carcopino, apreciază că exploatarea plumbului în Dacia lui Decebal, aducea implicit mult argint, fără însă să aibă în vedere faptul că minele dacilor, până la venirea romanilor, erau modeste şi puţine.
Bogăţiile Daciei iau drumul Romei (Metopă de pe Columna Traian)
Dacii aveau însă mult mai mult aur datorită exploatării intense a aluviunilor fluviatile. Acumularea aurului în tezaur, nu a fost, desigur, opera cîtorva ani, ci probabil a multor zeci, poate chiar secole.

Tezaurul Dacilor a constituit, probabil, un principal obiectiv pentru cei care au încercat în cursul veacurilor să cucerească această ţară.
Considerăm că aurul dacilor capturat de romani trebuie sa fi reprezentat de cel putin 4-5 ori cantitatea stabilită prin calcule de prof. J. Carcopino. Numai o astfel de cantitate ar fi putut influenţa pozitiv economia Romei, aşa cum s-a întămplat după anul 106, şi totodată ar fi putut acoperi cheltuielile războaielor daco-romane.


Aurul dacilor în timpul lui Decebal era în cea mai mare parte, peste 80% de provenienţă aluvionară şi doar 20% de provenienţă subterană, minieră. Într-adevăr, trebuie să avem în vedere faptul că pentru extragerea din subteran a 165 000 kg de aur dintr-o rocă (minereu bogat) cu 10g aur/tonă, recuperând 50% din aur, vom avea nevoie de 33 de milioane de tone de rocă excavată şi prelucrată. Această cantitate excavată reprezintă 11 000 000 metri de galerii de tipul roman (1 m liniar de galerie romană = 3 tone de rocă), adică 11 000 de km de galerii! Oricât am corecta aceste cifre, ele ne dovedesc că aurul dacilor era aproape exclusiv de origine aluvionară, abundenţa lui explicându-se astfel, în ciuda unui minerit subteran cu totul sporadic şi de modeste dimensiuni.

Banatul, Crişana, munţii Apuseni, munţii Sebeşului, munţii Olteniei şi ai Făgăraşului, Dobrogea, munţii Moldovei şi ai Bucovinei, munţii Rodnei şi ai Maramureşului au furnizat secole de-a rândul mari cantiăţi de aur aluvionar, din care atât localnici care-l extrăgeau cât şi conducerea tribală statală aveau cota lor prestabilită. Nu este nimic exagerat dacă apreciem că, din producţia aluviunilor, tezaurului statului dac îi reveneau anual cel puţin 15-20 tone de aur. el era strâns de pe tot teritoriul Daciei de autoritatea tribală statală printr-un anumit sistem de colectare şi percepere care nu poate să nu fi existat în Dacia, aşa cum a existat şi la alte popoare.
Acest aur, acumulat ani de-a rândul, a putut constitui un stoc până la 1000 de tone, tezaur considerat, desigur, ca un lucru sfânt.


IDR în ADN

Niciun comentariu: